Rezerve: Gurău, Creț, Sadiku, Diaw, Petro, Bordeianu, Sorodoc, Markovic, M. Preda, Limas, G. Gama, Kovtaliuk, Mitrov
📝 Cronica meciului
O atmosferă de meci amical pe Arcul de Triumf, un stadion care, pentru unele echipe, poate părea neîncăpător, dar pentru acest meci găseai bilete în orice colț al arenei.
Un început timorat, cu șapte minute fără faze importante.
Minutul 8. ⚡ Ocazie pentru FCSB din corner. Mingea trece pe lângă bara porții.
Corner din nou, dar fără niciun rezultat. FCSB recuperează rapid mingea, ajunge în bandă la numărul 4, care centrează către Cisotti. Acesta așază mingea cu pieptul pentru João Paulo și
⚽ Minutul 10 – GOL FCSB!
🎯 Fault la 20 de metri de poarta Botoșaniului. Se pregătește Tănase să execute, dar trimite mult peste poartă. Scorul rămâne 1-0.
Minutul 25. ⚠️ Prima ocazie importantă pentru Botoșani. Șut în plasa laterală a porții lui Popa.
⚽ Minutul 37 – GOL BOTOȘANI!
Pe greșeala lui Dawa, o preluare defectuoasă face ca mingea să ajungă la un jucător botoșănean, care îi pasează lui Dumiter, iar acesta înscrie.
🔥 Ocazie mare pentru FCSB. Pădurariu trimite pe lângă poartă din șase metri, după o pasă a lui Bîrligea.
Prima repriză se termină anost, cu mingi lungi, bubuite în aut.
⏸️ 1-1 la pauză
⚽ Repriza a doua
Repriza a doua începe cu FCSB în atac. Bucureștenii pleacă, încă din primele minute, pe un contraatac cu cinci jucători ofensivi, însă sunt total neinspirați și nu iese nimic din această fază.
Minutul 57. 🚨 Ocazie mare pentru FCSB. João Paulo trimite o recentrare cu capul către Cisotti, care nu nimerește cadrul porții.
⚽ Minutul 62 – GOL BOTOȘANI!
După o recuperare la mijlocul terenului, Dumiter recuperează mingea, intră în careu și îl învinge pe Popa cu un șut plasat.
⚽ FCSB răspunde imediat!
La faza imediat următoare, Bîrligea primește mingea în partea stângă a atacului, intră spre centru și șutează în contre-pied, precum Mbappé, la colțul scurt, și înscrie. 🔥
🔥 2-2 pe Arcul de Triumf
Minutul 67. Boutoutaou încearcă poarta cu un șut, dar mingea trece alături.
În următoarele 20 de minute, nimic notabil. Câteva accidentări, precum cea a lui Mailat, și câteva șuturi anemice din partea celor de la FCSB.
Minutul 87. 🧤 Pădurariu primește o pasă de la Octavian Popescu, intră în careu și șutează la colțul scurt, dar Anestis scoate mingea în corner.
⚽❌ Dilan înscrie după o centrare din corner, dar comite henț, iar golul este anulat.
🔥 Urmează o serie de contraatacuri de ambele părți. Botoșani lovește bara, Tavi Popescu nu reușește să desfacă apărarea moldovenilor, iar Bodișteanu mai încearcă o dată poarta.
😱 Arad ratează șansa de a deveni eroul bucureștenilor, nereușind să șuteze din centrul careului, de la mai puțin de 11 metri.
✨ Și apoi vine faza meciului.
O acțiune senzațională a lui Octavian Popescu, care driblează trei adversari, intră în careu și pasează către Bîrligea. Atacantul trimite mingea sub transversală, fără nicio șansă pentru portarul botoșănenilor. ⚽🔥
Atmosferă de vacanță pe Electrica, însă, pe teren, clinciurile au fost la ordinea zilei. Un meci care a contat pentru etapa a 3-a a Ligii a II-a, o partidă importantă pentru menținerea Politehnicii în postura de favorită la promovare.
Pentru Politehnica debutează tânărul portar Coșa, venit de la U Cluj.
Cronica meciului
Minutul 5. Doană pornește într-o incursiune și centrează către Chițu, dar portarul prinde.
Un început de meci alert, cu Poli atacând continuu și căutând spații în apărarea Sloboziei.
Minutul 22. Toma centrează, dar portarul Sloboziei prinde.
Un joc anemic al Sloboziei, fără idei, fără ocazii de poartă, dar cu multe comentarii la adresa arbitrului. Grădinaru este avertizat de central pentru comentarii repetate.
Minutul 30. Șut slab expediat de Spătaru pe lângă poarta lui Rusu.
Minutul 31. Nedelea șutează din poziție centrală, pe poartă.
Minutul 37. Doană intră în careu și forțează, dar nu găsește spațiul necesar pentru a-i pasa lui Chițu. La faza următoare, o nouă centrare pentru Chițu, care reia cu capul peste poartă.
Minutul 39. Doană pierde mingea la mijlocul terenului, iar Slobozia scapă într-o situație de doi contra unu. Vine șutul spre poartă, dar Coșa respinge, iar Toma reușește să degajeze în adversar, mingea ieșind în aut de poartă.
Minutul 43. 🟨 Cartonaș galben pentru Rareș Lazăr.
Minutul 45. Centrare periculoasă a lui Benzar, dar nimeni nu apare la recepție.
Minutul 45+2. Un șut surprinzător al lui Grădinaru, de la aproximativ 40 de metri. Coșa scoate in extremis în corner.
Se cere insistent un cartonaș galben pentru simularea unui jucător al Sloboziei în careul Politehnicii. Arbitrul fluieră finalul primei reprize. La intrarea spre vestiare este așteptat de Dan Alexa pentru explicații, dar antrenorul Politehnicii este trimis spre vestiar fără prea multe lămuriri.
Repriza a doua
🔄 Schimbare la pauză
Iese Spătaru, intră Rotariu.
Poli începe tare repriza a doua, iar Pedro încasează cartonașul galben.
Prestație slabă a arbitrului și la începutul reprizei secunde. Politehnica cere un henț în careu, urmat de proteste vehemente la adresa centralului.
Minutul 57. Fază interesantă. Doană încearcă o preluare cu călcâiul și, de la un metru, respinge direct în Andre Filipe, pe care îl face KO.
Minutul 59. 🟨 Gabriel Lazăr primește cartonașul galben după o ținere asupra lui Chițu.
Minutul 61. Ocazie imensă pentru Politehnica! Toma centrează, iar Benzar plasează foarte bine mingea cu capul, la colțul scurt, de unde portarul respinge cu greu în corner.
Minutul 64. Centrare a lui Benzar din interiorul careului, Huszti reia cu capul și lovește bara din șase metri.
Minutul 65. 🟨 Toma vede cartonașul galben pentru un fault la mijlocul terenului.
Minutul 67. 🔄 Dublă schimbare la Slobozia.
Intră Tănase și Dumitru, ies Rareș Lazăr și jucătorul cu numărul 19.
Minutul 73. 🔄 Dublă schimbare la Poli.
Intră Popa și Luca Burlacu, ies Doană și Benzar.
Minutul 77. 🟨 Rimpa vede cartonașul galben pentru un fault la mijlocul terenului.
Minutul 78. 🔄 Schimbare la Slobozia.
Iese Bobal, intră Santos.
Minutul 80. 🟨 Santos primește cartonașul galben după un fault dur asupra lui Toma.
Minutul 81. 🔄 Iese Ștefanovici și intră Vasluian.
Minutul 81. 🟥 Santos vede al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu, după un fault asupra lui Toma, în colțul careului.
Minutul 82. Lovitură liberă periculoasă din colțul careului, executată de Vasluian milimetric peste poartă.
Minutul 85. 🔄 Intră Gîrbăcea și Necșulescu la Slobozia și ies Câmpan și Nedelea. Nedelea părăsește terenul accidentat și pare să fie vorba despre o problemă destul de serioasă.
Ciprian Freanț vede cartonașul galben după proteste la adresa arbitrajului pe tema schimbărilor.
Minutul 87. GOOOOOOOL POLITEHNICA! ⚽💜
📷 LCH Media/Paul Sebo
Toma execută cornerul și Iosif Rotariu înscrie!
Schimbările făcute de Alexa au adus un plus echipei, David Popa, Rotariu și Burlacu contribuind la jocul mai bun al Politehnicii.
⏱️ Patru minute de prelungiri.
Minutul 91. 🟨 Cartonaș galben pentru un jucător al Sloboziei, pentru simulare în careu.
Minutul 93. Corner pentru Poli, iar apoi se aude fluierul final al partidei.
3 puncte importante pentru Poli 💜
Un meci greu pentru echipa condusă de Dan Alexa și trei puncte importante. Se pare că Alexa se specializează în scoruri de 1-0, cu o tactică asemănătoare celei folosite de Mikel Arteta.
Se naște și la Timișoara un „Mikel Alexa”? 😄
Pentru Poli urmează meciul din Cupa României împotriva celor de la Târgu Mureș.
Pe o căldură sufocantă și într-o atmosferă demnă de Liga 1, pe micuța arenă Electrica s-a dat startul noului sezon de Liga a II-a pentru Politehnica Timișoara.
Planuri, speranțe și un singur obiectiv: promovarea în prima ligă fotbalistică.
Discuțiile și întrebările au început încă din momentul în care a fost afișat lotul pentru meci. Marincu, Dolghi, Morar și Rotariu nu au fost incluși nici măcar pe banca de rezerve pentru această partidă. O decizie cel puțin surprinzătoare în cazul lui Marincu și Rotariu, doi jucători care au fost oameni de bază, au adunat multe minute în sezonul trecut și au evoluat inclusiv în cantonamentul din Austria. Din lot au mai lipsit Pînzariu, precum și accidentații Bonț, Dârlea, Ailenei și Țegle.
Meciul a început cu o întârziere de aproximativ cinci minute, după ce ambulanța prezentă la stadion a fost nevoită să intervină la Tribuna a II-a, unde unei doamne de aproximativ 50 de ani i s-a făcut rău din cauza căldurii sufocante, în jur de 40 de grade la ora disputării partidei. Din fericire, viața acesteia nu a fost pusă în pericol, iar după aproximativ cinci minute totul s-a rezolvat și jocul a putut începe.
Politehnica începe meciul în forță. Prima ocazie îi aparține lui Drăghici, care reia cu capul din șase metri, însă prea moale pentru a-i pune probleme portarului.
Minutul 5
Chițu se ciocnește cu portarul Chindiei, care rămâne întins pe gazon pentru câteva momente. După intervenția echipei medicale, meciul este reluat rapid.
Minutul 8
Primul șut al oaspeților vine prin Băluță, însă fără mari emoții pentru Micu.
Minutul 11
O nouă șansă pentru alb-violeți. După o centrare foarte bună a lui Burlacu, Benzar reia cu capul din șase metri, însă trimite direct în brațele portarului.
Minutul 15
Poli trece din nou foarte aproape de deschiderea scorului. După un corner, Drăghici reia balonul, iar mingea trece foarte aproape de transversală.
Politehnica controlează începutul de partidă și împinge jocul tot mai aproape de poarta târgoviștenilor.
Minutul 26
Primul cartonaș galben al meciului îi aparține lui Toma, după un fault asupra lui Băluță.
Minutul 27
Ocazie mare pentru Chindia. Mihai lovește voleu din interiorul careului, însă execuția este lipsită de intensitate, iar Micu respinge în corner fără mari emoții.
La faza imediat următoare, Ovidiu Popescu scapă pe contraatac și obține un corner pentru Politehnica. Din faza fixă nu rezultă nimic concret, însă Poli rămâne în atac și continuă să preseze.
Minutul 29
⚽ GOOOOOL POLITEHNICA TIMIȘOARA!
Huszti își asumă execuția și trimite un șut magnific de la aproximativ 25-30 de metri, direct în vinclu. Un gol de excepție care ridică în picioare întreaga arenă Electrica.
Politehnica Timișoara – Chindia Târgoviște 1-0.
📷 LCH Media/Paul Sebo
Minutul 37
Cartonaș galben pentru Mihai, după un fault comis în apropierea tușei asupra lui Burlacu.
Minutul 44
Un nou galben pentru Chindia. Celea îl faultează fără rost pe Ovidiu Popescu în apropierea tușei și îl împinge până aproape de camera de filmat.
Ultima fază importantă a primei reprize aparține tot Politehnicii. Huszti reia cu capul, în urma unui corner, însă fără să mai modifice tabela.
La pauză, avantajul de un gol al bănățenilor este pe deplin meritat. Politehnica a controlat jocul în mare parte, a avut posesia și ocaziile mai importante, în timp ce Chindia a răspuns doar sporadic pe contraatac.
Repriza a doua
La pauză, Nicolae Croitoru mută primul.
🔄 Schimbare Chindia Târgoviște
Iese Dumitrache
Intră Gașpăr
Minutul 49
Politehnica începe repriza secundă la fel cum a terminat-o pe prima. O nouă ocazie mare pentru alb-violeți. Burlacu centrează foarte bine în fața porții, însă Chițu nu reușește să intercepteze corect balonul, iar acesta se scurge prin fața porții.
Minutul 51
Dan Alexa este obligat să efectueze prima schimbare.
🔄 Schimbare Politehnica
Intră Ene
Iese Toma
Toma acuză probleme medicale și nu mai poate continua partida.
Minutul 53
Cea mai mare ocazie a Chindiei din repriza secundă.
Artean pasează greșit la mijlocul terenului, iar Mihai scapă singur spre poartă. Din fericire pentru gazde, atacantul oaspeților trimite mult peste transversală și ratează o șansă uriașă de egalare.
Minutul 55
Artean încearcă și el poarta cu un șut puternic de la aproximativ 25 de metri, însă mingea trece puțin pe lângă poartă.
Minutul 65
O nouă mare ocazie pentru Politehnica.
Burlacu trimite încă o centrare excelentă în fața porții, iar Chițu încearcă o execuție spectaculoasă din prima. Mingea este însă prinsă de portarul Chindiei.
Alb-violeții continuă să domine jocul și dau impresia că golul doi plutește în aer.
Minutul 66
Lovitură liberă pentru Chindia de la aproximativ 25 de metri, după un fault comis de Pedro asupra lui Băluță.
Honciu își asumă execuția, însă trimite balonul pe lângă poartă.
Minutul 64
🔄 Schimbare Chindia
Iese Estacio
Intră Neguț
Minutul 67
Cartonaș galben pentru Doană.
Mijlocașul Politehnicii îl ține pe adversar și oprește un contraatac foarte periculos al târgoviștenilor.
Minutul 72
Chindia este foarte aproape de un autogol.
Burlacu centrează către Chițu, iar un fundaș al oaspeților deviază periculos balonul spre propria poartă. Corner pentru Poli.
Minutul 75
Doană își încearcă și el șutul de la distanță. Execuția este puternică, însă portarul respinge în corner.
Politehnica rămâne echipa care dictează ritmul jocului.
Minutul 77
🔄 Dublă schimbare la Chindia
Ies Bogdan și Băluță
Intră Petre și Doukoure
Minutul 79
Probleme medicale și pentru Chindia.
Gașpăr rămâne întins pe gazon după un duel cu Burlacu și pare să fi suferit o accidentare serioasă, cel mai probabil la umăr.
Nu mai poate continua.
🔄 Schimbare Chindia
Iese Gașpăr
Intră Brumă
Gașpăr părăsește terenul după doar aproximativ 30 de minute de la introducerea sa.
Minutul 83
Doană rămâne întins pe gazon după un contact.
Jucătorii Chindiei aleg însă să continue faza și nu trimit mingea în afara terenului, lucru care încinge imediat spiritele.
Urmează îmbrânceli între jucători, iar arbitrul calmează situația cu trei cartonașe galbene.
🟨 Benzar (Politehnica) 🟨 Neguț și Brumă (Chindia)
Minutul 86
🔄 Schimbare Politehnica
Iese Doană
Intră Eric Adam
Minutul 88
🔄 Schimbare Politehnica
Iese Ovidiu Popescu
Intră David Popa
Finalul de partidă îi găsește pe cei de la Chindia încercând un forcing în jumătatea Politehnicii, însă unul lipsit de claritate și de soluții reale.
În ultimele minute se încing din nou spiritele.
Două mingi ajung simultan pe teren. Benzar o ignoră pe una dintre ele, iar un jucător al Chindiei șutează nervos balonul spre banca tehnică a Politehnicii, lovindu-l pe Dan Alexa.
Jucătorii alb-violeți sar imediat să-și apere antrenorul.
Dan Alexa își pierde cumpătul și este ținut cu greu de Ștefan Grigorie și de propriii jucători, care reușesc în ultimul moment să-l oprească și să evite un nou episod asemănător celui de la Tășnad.
În urma incidentului, arbitrul acordă două cartonașe galbene:
🟨 Huszti (Politehnica)
🟨 Petre (Chindia)
Partida se încheie cu încă o ratare uriașă a oaspeților. Din doar șase metri, un jucător al Chindiei trimite inexplicabil mult peste poartă.
🔚 Fluier final!
Politehnica Timișoara începe sezonul cu o victorie muncită și meritată: 1-0 cu Chindia Târgoviște.
Concluzii
Un debut perfect pentru Politehnica Timișoara: trei puncte, niciun gol primit și o prestație care lasă motive serioase de optimism.
De când a venit Dan Alexa, Poli pare să fi învățat să fructifice și cel mai mic avantaj. Mai mult decât atât, echipa transmite siguranță defensivă și știe să gestioneze momentele dificile ale jocului fără să intre în panică.
Politehnica a dominat partida din primul până în ultimul minut. În prima repriză a avut, la un moment dat, aproximativ 70% posesie, iar ocaziile importante au venit aproape exclusiv la poarta Chindiei.
Scorul de 1-0 poate părea unul strâns, însă, privind desfășurarea jocului, victoria alb-violeților este pe deplin meritată.
Remarcatul meciului
Dacă ar fi să remarc un singur jucător, acela ar fi Burlacu.
Fundașul Politehnicii traversează o perioadă de creștere evidentă și a făcut, probabil, unul dintre cele mai bune meciuri ale sale în tricoul alb-violet.
A urcat constant în ofensivă, a centrat cu precizie și și-a pus colegii în mai multe rânduri în poziții foarte bune de finalizare. Dincolo de calitatea tehnică, a impresionat prin efortul depus pe întreaga durată a partidei și prin viziunea în joc.
Dacă va continua în acest ritm, Burlacu poate deveni unul dintre oamenii de bază ai Politehnicii în acest sezon.
Declarații după meci
Nicolae Croitoru, antrenor Chindia Târgoviște
„Vreau să felicit echipa gazdă. A fost o victorie muncită, decisă de un gol spectaculos. Ne-am fi dorit mai mult de la acest joc. Cel puțin în prima repriză nu am arătat așa cum ne-am fi dorit, iar, per ansamblu, cred că Poli a meritat victoria.”
Dan Alexa, antrenor Politehnica Timișoara
„De obicei, începuturile sunt mai grele. Este foarte greu să ai ritm de joc, mai ales că astăzi a fost o căldură sufocantă la ora meciului.
Am întâlnit o echipă cu jucători de calitate, însă cred că am făcut un joc bun și am dominat partida. Chindia a avut două-trei ocazii pe tot parcursul meciului, una chiar pe final, și cred că ar fi fost nedrept să ne egaleze după aspectul jocului.
Una peste alta, îmi felicit jucătorii pentru că au avut multe momente în care au arătat foarte bine. Am beneficiat de multe faze fixe, însă Chindia se apără foarte bine și acest lucru s-a văzut. Deși am avut multe centrări în fața porții, ei au câștigat majoritatea duelurilor.
Sunt mulțumit pentru că sunt trei puncte importante. Mai mult decât victoria, cred că diferența s-a văzut la nivelul jocului și al calității.”
Politehnica începe exact așa cum și-ar fi dorit: cu o victorie, fără gol primit și cu sentimentul că echipa este încă departe de potențialul maxim.
Nu a fost un meci spectaculos prin numărul de goluri, dar a fost unul în care alb-violeții au arătat organizare, răbdare și maturitate. Golul de excepție al lui Huszti a făcut diferența, însă impresia generală este că Politehnica a controlat partida și nu a lăsat Chindiei prea multe speranțe.
Dacă acesta este doar primul pas din sezon, atunci există motive serioase ca suporterii să privească spre obiectivul declarat al clubului: promovarea în SuperLiga.
Vin banii? Cum vin banii? De unde vin banii? Poate opri cineva banii?
Conferința de presă de ieri nu a fost doar despre fotbal, s-a mai presărat, ici-colo, și câte o idee politică, s-a mai aruncat și câte o săgeată în stânga și în dreapta, dar cam toate ușor de parat.
Întrebarea venită din partea LCH Media a fost una simplă, adresată către președintele CJT, domnul Alfred Simonis:
„Având în vedere situația politică din țară, care ar fi pericolul, din punct de vedere financiar, pentru Politehnica Timișoara, dar și pericolul pentru infrastructura din Timișoara?”
Întrebarea, ușor driblată de Simonis, dar, după spusele lui, o întrebare ușoară, într-un cadru relaxat:
„Din punct de vedere financiar, finanțarea echipei acesteia n-are nicio legătură cu activitatea guvernamentală, activitate care sper să reintre în normalitate săptămâna aceasta, dacă se poate… dacă există un pic de maturitate la nivelul conducerii partidelor pro-europene din Parlamentul României, să găsim un guvern pro-european până la finalul acestei săptămâni.”
Declarație Alfred Simonis – Conferință de presă 23 iunie 2026 – Video preluat de pe Youtube-ul Politehnicii Timișoara
Maturitate care, pare-se, că nu prea există. X nu votează cu Y, Y nu-l acceptă pe Z, iar Z nu se bagă dacă nu e și verișorul în schemă. În continuare, aceeași ciorbă, dar să revenim la ograda noastră.
Simonis a dus întrebarea spre proiectul noului stadion „Dan Păltinișanu”, unde e mai simplă discuția până la un punct, unde ne bazăm pe niște drafturi trimise, câteva zeci de milioane de euro deja bugetate pentru începerea construcției, dar mai e mult până departe.
Sunt necesare aprobări pentru a cheltui bugetul propriu al CJT. Bucureștiul trebuie să dea voie CJT-ului să folosească banii proprii după bunul plac, iar de atunci pot începe fazele de proiectare. Înțelegem că undeva în 10 luni, aproximativ, faza de proiectare ar fi gata, iar de peste 10 luni începem să numărăm 3-4 ani de construcție. În cel mai optimist caz, în 2030-2031 vom avea un stadion de peste 32 de mii de locuri la Timișoara.
Alfred Simonis: „În acest moment ni s-a cerut să avem o cofinanțare de 25%, din partea județului Timiș. Cofinanțare pe care ne-am asumat-o, am transmis-o… avem un draft semnat cu Compania Națională de Investiții, în care ei acceptă această cofinanțare, în valoare de aproximativ 150 de milioane de lei. Chiar am transmis verbal și urmează s-o facem și în scris, în cursul zilei de mâine (astăzi, 24 iunie), că suntem dispuși ca lucrările să înceapă din acești bani, urmând ca abia după ce se epuizează această sumă să fie preluată investiția de către CNI. Cu alte cuvinte, ar trebui să cerem acordul guvernului, să ne dea voie, pe banii noștri, să construim un stadion.”
„Nu poate să spună nimeni nu la așa ceva. VĂ ASIGUR CĂ VOM AVEA METODE EXTREM DE DURE ȘI DE FERME ÎN RAPORT CU ORICE GUVERN, INDIFERENT DE NUMELE PREMIERULUI, DACĂ SE VA OPUNE ÎN CONTINUARE CONSTRUIRII ACESTUI STADION.”
Cu propunerea PSD și numele Sorin Grindeanu, calea către construirea noului stadion pare mult mai ușoară, mult mai permisivă. Dar până la acceptarea lui, alegerea lui și investirea lui mai este cale lungă. Probabil următoarele ore vor fi extrem de importante pentru a vedea direcția și viteza pe care o va lua acest proiect.
Declarație Alfred Simonis – Conferință de presă 23 iunie 2026 – Video preluat de pe Youtube-ul Politehnicii Timișoara
„Eu pot să vă spun despre alocarea pe care a făcut-o Consiliul Județean clubului.”
Întrebat de-a lungul conferinței de presă despre bugetul clubului, despre posibile adversare sau despre alte detalii din interiorul echipei, a fost mereu aceeași poziție – nu vorbesc despre tactică, despre fotbal, despre bugetul clubului, asta e treaba oamenilor din club, eu vorbesc despre ce fac eu, încercând mereu să se delimiteze de orice decizie internă a clubului, arătând doar susținerea stabilită prin parteneriat.
Sănătos, dacă stăm să comparăm cu multe alte cazuri în care primarii sau oamenii de la consiliu dau ordine pe la echipe, impun jucători pe care îi angajează pe state de plată de la primărie sau alte invenții ce le găsești doar pe plaiurile noastre mioritice.
În presă a apărut ideea cum că Poli ar avea buget de 7 milioane de euro, sumă exagerată după părerea lui Simonis, însă undeva 7 milioane sunt, dar de lei: „Noi (aka CJT) am alocat aproape 6 milioane de lei, iar primăria 1,5 milioane de lei, deci avem 7,5 milioane de lei bani publici anul acesta și, când spun anul acesta, mă refer până în decembrie… dacă e nevoie, și cu siguranță va fi nevoie, anul viitor, în primele luni, vom face o nouă alocare, până la finalul returului… Asigurăm condiții de infrastructură, ne asigurăm că salariile să fie plătite la zi, de acolo, cine joacă, cum joacă, nu mai este treaba noastră.”
La finalul articolului, ni se pare regretabil că în 2026 trebuie să subliniem, și o vom face pentru prima și ultima dată:
LCH Media își desfășoară activitatea în mod privat și independent de orice formațiune politică sau de orice altă natură. Nu are altă dorință decât de a prezenta informații, știri sau păreri trecute prin propriile valori, percepții și gânduri.
LCH Media își respectă valorile, munca și dorește ca materialele ieșite din scriitura celor care lucrează la acest brand/nume să fie naturale și neîndoite de sume, intervenții sau presiuni externe.
Orice altă opinie asupra brandului sau atac la adresa persoanelor va fi contestat în instanță dacă va fi făcut public fără dovezi veridice care să susțină cele spuse.
Sezonul 2026-2027 a început, la nivel managerial cel puțin, pentru Politehnica Timișoara de câteva zile bune, iar astăzi, după ce ieri a avut loc reunirea lotului la baza sportivă Adrian Stoicov, a venit rândul și celor din conducere să se prezinte în fața camerelor.
De la ora 13, într-o sală de la biblioteca UPT, și-au făcut apariția cei din conducerea echipei de fotbal Politehnica Timișoara și nu numai.
În ordinea în care au vorbit în conferință, DinuBara – Director general Politehnica Timișoara, Simon Pescari – Președintele Politehnicii Timișoara, Ion Timofte – director sportiv Politehnica Timișoara, Dan Alexa – antrenor principal Politehnica Timișoara, Conf. Univ. Dr. Ing. Florin Drăgan – Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Simona Fiț – reprezentant Primăria Timișoara, Alfred Simonis – președinte C.J.T. au fost prezenți la conferința de presă, alături de noile achiziții ale Politehnicii.
Transferurile Politehnicii Timișoara:
Luca Ungureanu – 18 ani – portar – venit de la Timișul Șag Andras Hustzi – 25 de ani – fundaș – venit de la CSA Steaua Sebastian Itu – 20 de ani – fundaș – venit de la Metalurgistul Cugir Ștefan Ștefanovici – 24 de ani – fundaș – venit de la Politehnica Iași Andrei Artean – 32 de ani – mijlocaș – venit de la U Cluj Ovidiu Popescu – 32 de ani – mijlocaș – venit de la UTA Mihai Dolghi – 23 de ani – mijlocaș – venit de la Reșița Dan Ștefan Spătaru – 21 de ani – mijlocaș – U Craiova 2 Mihai Bonț – 19 ani – atacant – venit de la Sănătatea Cluj Aurelian Chițu – 35 de ani – atacant – venit de la FC Hermannstadt
*Stephan Drăghici este și el transferat la Politehnica Timișoara, dar contractul lui începe din 1 iulie, astfel că nu a participat la această prezentare.
Conferința de presă a început cu mulțumiri către toți cei implicați, de la staff, membrii conducerii, partenerii și cei care au sprijinit financiar anul trecut echipa, dar și cu mulțumiri speciale către suporteri și Druckeria, care au ținut această echipă ani la rând din fonduri și muncă proprie.
Atmosfera a fost una relaxată, având încă puțin iz de sărbătoare după promovare, dar totuși conștienți de ceea ce urmează, și anume de greul Ligii a 2-a.
Alfred Simonis: „Nu promitem rezultate (Consiliul Județean Timiș), promitem infrastructură și suport clubului”
Dinu Bara – Director general Politehnica Timișoara, pornește în noul sezon cu gânduri mari și fără ezitări: „Vrem să ducem acest club înapoi în elita fotbalului românesc.”
Ținând cont de transferurile făcute de Politehnica, se conturează din ce în ce mai clar intenția de promovare în primul eșalon al fotbalului din România. Avânt la care, acum aproximativ 11 luni, timișorenii nici nu îndrăzneau să-l aducă în discuție. Un factor important al acestui avânt a fost Alfred Simonis – președinte C.J.T., care, în momentul în care a început să se apropie de echipă, a făcut apel către oameni de afaceri, acționari și posibili sponsori să vină alături de club.
„Promitem să nu dezamăgim suporterii, care, oricum, se află deja în Liga 1. Jucătorii pe care i-am adus acum sunt cei mai buni jucători pentru Poli, în acest moment, și toți și-au dorit să vină aici, cu sufletul în primul rând. Acesta a fost un criteriu esențial, dorința jucătorilor de a fi parte din acest club.”
Ion Timofte – director sportiv Politehnica Timișoara a subliniat și el acest fapt: „Toți cei veniți au dorit să vină, fără evitare, a fost unul dintre criterii. Suntem pe drumul cel bun!”
Dan Alexa, antrenorul Politehnicii, a susținut că promovarea spre Liga a 2-a a fost normală. Deși presiunea a fost mare, am reușit.
A subliniat faptul că, de când este în antrenorat, nu a mai găsit o astfel de disponibilitate la nivel managerial ca la Timișoara, mulțumiri speciale îndreptându-se către Alfred Simonis, care: „rezolvă orice problemă în maxim două minute”.
Dan Alexa: „S-a făcut o campanie de transferuri care, de mulți ani, nu s-a mai făcut la Timișoara”
Poli este cel mai important proiect din România, la nivel fotbalistic, în momentul de față.
Conf. Univ. Dr. Ing. Florin Drăgan – Rectorul Universității Politehnica Timișoara a reamintit și aportul regretatului prof. univ. dr. ing. Viorel Șerban pentru acest club, club/proiect care a început cu sprijinul lui, alături de Druckeria.
Conf. Univ. Dr. Ing. Florin Drăgan – Rectorul Universității Politehnica Timișoara: „Această Poli este cel mai «lung» Poli de după Revoluție și va fi cel mai «lung» Poli.”
Acesta a susținut că, în această vară, cel mai probabil, renovările arenei Știința din spatele bibliotecii vor fi finalizate, iar până la finalizarea stadionului „Eroii Timișoarei”, arena de pe Știința va fi cea mai mare arenă/stadion din Timișoara – spusă într-o tonalitate totuși negativă.
„Timișoara trebuie să aibă infrastructură și trebuie s-o ceară.”
La final, ne-a transmis că „de acolo de unde este, domnul Șerban sigur se bucură de această promovare”.
Dominic Fritz a lipsit de la conferința de presă.
Simona Fiț a fost prezentă din partea Primăriei Timișoara, scuzând absențele primarului sau ale viceprimarului, care se confruntă cu alte probleme, mai arzătoare. Dacă primul este plecat la București să rezolve criza politică la nivel național, doamna Romocean este plecată în străinătate cu alte probleme.
Doamna Fiț a subliniat importanța sportului în oraș, atât cel de performanță, cât și cel juvenil, reamintind de baza Deheleanu și aducând ideea renovării bazei de la Stoicov. Totodată, promite că, la finalul verii, stadionul „Eroii Timișoarei” va arăta mult mai bine și se va vedea mult mai bine, în ideea înaintării lucrărilor.
LCH Media este o firmă de marketing și social media înființată în 2023 de către Laichici Adrian. Cu o experiență vastă în domeniu, de peste 13 ani, Laichici își pune ideile, imaginația și sufletul în acest proiect dedicat comunicării creative și colaborărilor autentice.
Episodul 10 aduce în studio un adevărat decar – Florin Mihoc! Am stat la povești despre cariera lui, despre anii de dinainte și de după ’89, despre Poli și nu numai. Cum ne știm, am vorbit câte-n lună și în stele. 🌙✨
LCH Media este o firmă de marketing și social media înființată în 2023 de către Laichici Adrian. Cu o experiență vastă în domeniu, de peste 13 ani, Laichici își pune ideile, imaginația și sufletul în acest proiect dedicat comunicării creative și colaborărilor autentice.
🔥 Viteză, adrenalină și pasiune pentru mașini – în acest episod stăm de vorbă cu Raul Cotuț, pilot de drag racing și omul din spatele unuia dintre cele mai spectaculoase BMW E30 AWD din România, cu peste 1000 de cai putere sub capotă. Descoperă povestea lui, drumul spre performanță și ce înseamnă să trăiești la limita secundelor pe pista de drag.
LCH Media este o firmă de marketing și social media înființată în 2023 de către Laichici Adrian. Cu o experiență vastă în domeniu, de peste 13 ani, Laichici își pune ideile, imaginația și sufletul în acest proiect dedicat comunicării creative și colaborărilor autentice.
🎙️ În episodul de azi vine la noi Victor Balaniuc – organizatorul Codru Festival Timișoara! Antreprenor din fragedă pruncie, Victor ne povestește cum a început totul cu o mică afacere în liceu, cum a organizat primele show-uri de stand-up și ne dezvăluie culisele unuia dintre cele mai mari festivaluri din vestul țării: Codru Festival.
🎁 BONUS: Victor pune la bătaie o invitație DUBLĂ la Codru Festival 2025, care va avea loc între 29-31 august, în fosta Grădină Zoologică din Timișoara.
Urmărește podcastul și află cum poți să o câștigi!
LCH Media este o firmă de marketing și social media înființată în 2023 de către Laichici Adrian. Cu o experiență vastă în domeniu, de peste 13 ani, Laichici își pune ideile, imaginația și sufletul în acest proiect dedicat comunicării creative și colaborărilor autentice.
În episodul de azi din LCH Podcast, Andrei ne arată magia din spatele camerei – de la lumini și sunet, până la vibe-ul care face un podcast memorabil.
Povestim despre cum a devenit maestrul podcasturilor din Timișoara, despre începuturi, pași grei, și cum a ajuns să ridice standardul producției locale.
Partener de încredere al LCH Media și sufletul din spatele Podcast Studio Timișoara by The Film Squad, Andrei este unul dintre stâlpii care susțin tot ce înseamnă LCH Podcast.
LCH Media este o firmă de marketing și social media înființată în 2023 de către Laichici Adrian. Cu o experiență vastă în domeniu, de peste 13 ani, Laichici își pune ideile, imaginația și sufletul în acest proiect dedicat comunicării creative și colaborărilor autentice.
Printre proiectele sale de suflet se numără și LCH Podcast, un spațiu sincer, unde se vorbește cu pasiune despre oameni, perspective și teme relevante.
În episodul de azi a poposit la noi David – sau cum îl știm toți, Bro-Web. După o copilărie zbuciumată, drumuri parcurse de unul singur și hopuri trecute cu brio, David a ajuns la LCH Podcast să ne povestească tot… și chiar mai mult.
Colaborator de încredere al LCH Media, cu aspirații înalte și planuri clare pentru primul milion de euro, David ne arată ce înseamnă să transformi ambiția în realitate.
📺 Vizionare plăcută!
Shopping Basket
Abonează-te la newsletter-ul LCHMEDIA și primești strategii, tendințe și sfaturi exclusive pentru a-ți crește afacerea.