paul_coperta

Emoție, detalii și momente autentice

În spatele fiecărei imagini memorabile se află un ochi atent la detalii și o pasiune autentică pentru fotografie. Paul este unul dintre acei oameni care nu doar că imortalizează momente, ci reușește să le transmită emoția și energia exact așa cum sunt trăite. De la meciurile Politehnicii Timișoara la concerte, festivaluri și evenimente private, obiectivul său spune povești prin imagini. Astăzi, face parte din echipa LCH Media, unde contribuie cu munca lui la proiecte care dau viață fiecărui cadru. Haideți să îl cunoaștem mai bine!

Bun venit în echipa LCH Media! Ce te-a motivat să te alături acestui proiect?

Colaborarea pe care am avut-o în trecut la Poli mi-a oferit o experiență valoroasă și m-a făcut să înțeleg cât de importantă este o echipă bine organizată și o strategie clară. Tocmai de aceea, am încredere în acest nou proiect – știu că, lucrând cu oamenii potriviți și având o direcție bine definită, putem obține rezultate solide.

Cu ce te ocupi tu în viața de zi cu zi?

Jobul principal este în IT, dar asta nu înseamnă că nu există timp și pentru alte proiecte. Echilibrul între pasiune și muncă este important, iar implicarea în diferite domenii aduce mereu provocări interesante și oportunități de dezvoltare.

Cum ți-ai descoprit skill-ul în fotografie? Cât de mult a contat apartenența la Politehnica Timișoara?

Mi-am descoperit pasiunea și skill-urile în fotografie la Poli. A fost un moment în

care era nevoie de un fotograf voluntar, iar cum aveam un aparat mic, m-am oferit să ajut. De acolo am realizat că îmi place cu adevărat și am început să învăț și să mă dezvolt constant în acest domeniu.

Pe lângă evenimentele sportive, mai fotografiezi și altceva?

Da, pe lângă evenimentele sportive, am fotografiat și concerte, festivaluri, evenimente de team building și chiar nunta unui prieten. Îmi place să surprind momente autentice, indiferent de context, și să redau emoția fiecărui eveniment prin fotografie.

Cum reușești să surprinzi momentele cheie ale unui eveniment, fie că e vorba de un meci sau orice alt eveniment?

De obicei, prefer să stau în umbră și să fiu mereu atent la emoțiile naturale ale      oamenilor. Cred că secretul este să anticipez momentele cheie, să observ expresiile și reacțiile care merită surprinse și să fiu în locul potrivit la momentul potrivit.

Care este cea mai memorabilă experiență pe care ai avut-o până acum ca fotograf?

Au fost multe momente memorabile, dar cele mai speciale au fost la Poli, pentru că acolo trăiesc și eu emoția foarte intens. Fiecare gol surprins prin obiectivul camerei este un moment aparte pentru mine, un instantaneu al bucuriei și pasiunii din teren și din tribune.

Ce consideri că te diferențiază ca stil de alți fotografi?

Cred că fiecare fotograf are stilul lui, iar ceea ce încerc eu să fac este să surprind naturalețea oamenilor, momentele autentice, când sunt în largul lor, fără să fie conștienți că sunt fotografiați. Cred că tocmai aceste cadre sunt cele pe care le vor privi cu bucurie și emoție peste ani.

Care sunt obiectivele tale pe termen lung în cadrul LCH Media? Ai în minte proiecte speciale sau idei noi?

Îmi doresc să cresc odată cu acest proiect și să realizăm împreună lucruri frumoase, care să inspire și să bucure oamenii. Sunt deschis la noi provocări și idei și vreau să contribui la dezvoltarea LCH Media prin fotografii care să surprindă esența fiecărui moment.

Cum te pregătești înaintea unui eveniment important pentru a te asigura că obții cadrele perfecte?

Înainte de un eveniment important, mă asigur că setările aparatului sunt optimizate în funcție de tipul evenimentului și de condițiile de lumină. Apoi, îmi propun să fiu 100% concentrat pe ceea ce se întâmplă, pentru că în fotografie, o clipă de neatenție poate însemna pierderea unui moment unic.

Ce sfat ai da cuiva care vrea să înceapă o carieră în fotografia sportivă sau de eveniment?

I-aș recomanda să exerseze cât mai mult și să fie mereu pregătit să învețe. Fotografia sportivă și de eveniment necesită rapiditate, atenție la detalii și capacitatea de a anticipa momentele cheie. De asemenea, e important să ai răbdare, să experimentezi diferite setări și unghiuri și, cel mai important, să te bucuri de proces. Cu timpul, experiența și dedicarea își vor spune cuvântul.

Ce așteptări ai de la colaborarea cu LCH Media?

Îmi doresc să creștem împreună și să construim proiecte de care să fim mândri. Cel mai important pentru mine este ca fiecare client să fie mulțumit de colaborarea cu LCH Media și să vadă valoarea pe care o aducem prin munca noastră.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *