În vara anului 2024, am avut plăcerea de a colabora cu Shopping City Timișoara, prin intermediul lui Gabriel Durac, pentru un eveniment special dedicat Campionatului European de Fotbal. România a reușit să impresioneze, terminând pe primul loc în grupa sa, iar noi am fost alături de fani pentru a celebra fiecare moment.
Cei de la Shopping City Timișoara au pus la dispoziție parcarea de la etaj pentru vizionarea meciurilor, oferind un spațiu modern și primitor. Colaborarea noastră s-a concentrat pe meciurile echipei naționale a României, unde am trăit împreună emoțiile unor momente memorabile: victoria spectaculoasă împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, și calificarea din grupă după meciul decisiv cu Slovacia.
LCH Media a adus un plus de valoare acestui eveniment, organizând și gestionând un studio dedicat analizelor sportive înainte de meciuri, în pauze și la final. Studio-ul nostru, moderat de binecunoscutul crainic sportiv timișorean Florin Cărăbaș, a beneficiat de prezența unor invitați de marcă, precum Costel Pantilimon și Iosif Rotariu, care au oferit comentarii și analize captivante.
Acest concept a avut un impact deosebit, atrăgând un număr mare de spectatori la eveniment și generând o emulație pe pagina noastră de Facebook. Postările noastre au strâns numeroase vizualizări și au contribuit la crearea unei atmosfere electrizante, atât online, cât și offline.
Colaborarea cu Shopping City Timișoara a fost una de succes, iar această experiență ne-a demonstrat, încă o dată, cât de importante sunt parteneriatele solide pentru organizarea unor evenimente de impact.
Dar să vedem ce are Gabriel de spus despre această colaborare.
Care sunt principalele provocări atunci când organizezi evenimente de amploare, cum a fost vizionarea meciurilor de la Campionatul European 2024?
Fiecare eveniment vine cu provocările lui și cu doza de neprevăzut. Cel mai important este să știi de la început care sunt obiectivele și ce urmărești să obții în urma evenimentului. La fel de important este ca participanții să aibă o experiență cât mai plăcută și memorabilă.
Cum ai perceput colaborarea cu LCH Media pentru acest eveniment? Ce elemente crezi că au adus un plus de valoare experienței oferite publicului?
Colaborarea a fost proactivă, iar LCH Media s-a adaptat schimbărilor și provocărilor. Asta este foarte important atunci când ai de-a face cu multe elemente variabile. Prezența studio-ului mobil și transmisiunea live au fost un deliciu pentru public, cu atât mai mult cu cât Echipa Națională a performat.
Ce reacții ați primit din partea participanților la eveniment? Există vreun moment memorabil din acea perioadă care ți-a rămas în minte?
Nu voi uita niciodată cum, pe o ploaie torențială, mii de susținători scandau „România” uzi până la piele. Goosebumps!
După această experiență, cum vezi o posibilă colaborare viitoare cu LCH Media?
În măsura în care este necesar, ne bazăm pe serviciile LCH Media în continuare.
Cum consideri că s-a dezvoltat marketingul de eveniment în Timișoara? Ce lipsește sau ce ai îmbunătăți?
Pandemia a schimbat puțin paradigma evenimentelor și modul de desfășurare al acestora, implicit și marketingul dedicat evenimentelor. Apoi a venit momentul Timișoara – Capitală Culturală Europeană, iar volumul evenimentelor a crescut. Concurența s-a transmis și în promovarea acestora. Mai avem, însă, de lucru la capitolul creativitate și comunicare. Per total, am observat cum evenimentele locale sunt din ce în ce mai bine promovate și mediatizate.
Un sfat pentru LCH Media?
Mult CURAJ!!!

